Ce mâncau românii pe vremea lui Ceaușescu?

Te-ai născut pe timpuri comuniste?
Îți amintești ce mâncai și de unde cumpărai alimentele?
Îți amintești cât stăteai la rând?

Acum ne amintim doar de fabricile şi posturile de muncă pentru toţi. Restul a trecut în uitare… De înţeles, ţara asta merge tot înspre ruină, din nefericire.
Eu îmi amintesc și relele și bunele. De aceea am atâtea blog-uri și scriu diferite cărți pe această temă.
Una este “Oranges at Christmas in a Communist Country.” Da, e în engleză pentru că toată lumea trebuie să știe adevărul din prisma unui om de rând. Poate ai auzit de ea. O găsești pe net dacă scrii numele meu: Cristina G. Neapărat cu punctul după G.

Eu cel mai mult îmi amintesc de pâinea neagră și salamul cu soia.
Pe atunci, în general, oamenii nu iubeau deloc nici pâinea neagră, nici salamul cu soia. Ba mai mult, considerau că era mâncare pentru porci şi nu pentru oameni.
Pâinea albă era un bun alimentar foarte greu de achiziţionat pentru cei aflaţi la ţară – ca mine. Era lungă, şi se numea (ca şi acum) franzelă.
Pâinea neagră, în schimb, era rotundă şi se găsea în oraş (nu la ţară) destul de des, însă doar dimineața foarte devreme.
Aşa că mama îmi pregătea de cu seara sacoşele pline de cartofi, ouă, legume varie şi ce mai aveam pentru a le duce surorii mele mai mari care locuia în oraş.
Mă ajuta tata până la staţie şi să urc în autobuz după care el mergea la muncă iar eu în oraş, întâi la sora mea, apoi la rând la pâine şi din nou la gară.

În toate zilele astea eu mergeam şi la şcoală, şi nu am lipsit decât o singură zi în toată viaţa mea.
Aşadar plecam cu primul autobuz (4.45-5 dimineaţa ) cu sacoşele pline, ajungeam la sora mea cu mâinile distruse de greutate, goleam sacoşele şi mă întorceam fugând spre gară unde se găseau magazinele cu pâine. Stăteam la rând şi luam deobicei 10 pâini. Dacă nu mi le dădeau pe toate într-un singur magazin, mergeam la altele. Câteodată luam chiar mai mult de 10. Erau aşa uşoare în comparaţie cu sacoşele de cartofi că-mi părea că zbor.

La 7 pleca autobuzul spre satul meu. Plin cu profesori şi învăţători.
Ajunsă acasă într-o fugă lăsam sacoşele cu pâine, luam ghiozdanul în spinare (pregătit de seara) şi fuga din nou la şcoală. Făceam asta cam o dată pe săptămână.

Deseori mama se ruşina să zică că mă trimitea în oraş după pâine neagră.
Se gândea că trebuia să fii disperat să mănânci aşa ceva. Dar noi nu eram disperați deloc. Asta pentru că părinții mei, împreună cu cei 9 frați ai miei munceam din noapte-n nopate.
Aveam de toate.
Noi cumpărm pâine neagră pentru că ne plăcea. Eu o adoram pur și simplu. Avea o altfel de consistenţă, un parfum mai intens iar cu unt sau marmeladă era absolut irezistibilă.

Chiar nu înţeleg de ce oamenii erau necăjiţi din cauza alimentelor cu soia şi a pâinii negre.
Nu sunt astea alimentele cele mai sănătoase care există?
Câţi bani nu se dau acum pe astfel de alimente…
Sincer, mă bucur că nu le plăcea că aşa puteam eu să cumpăr câtă voiam! Dacă ar fi plăcut nu aş fi putut niciodată să mă întorc acasă cu sacoşele doldora de pâine proaspătă.
Nu s-a întâmplat niciodată să nu găsesc. Și ce momente fericite!

De-aș putea da timpul înapoi… dar numai pentru a mai gusta din acele alimente ce astăzi nu mai există.

Nu, nu aș vrea acele timpuri toate înapoi căci atunci copiii născuți la țară nu aveau aceleași drepturi ca cei născuți la oraș.
Nu. Pe atunci, dacă nu știai, copiii de țărani munceau cot la cot cu adulții ca să-și ajute părinții să-și facă toate normele.
Dar despre asta și mult mai multe în noua mea carte în limba română: „Amintiri din Copilăria Comunistă”. Iese la sfârșitul lui August, 2018. Sau poate mai devreme.
Să mă urmărești pe blog-uri, rețele de socializare (Facebook – https://www.facebook.com/creatiideCristinaG , Twitter, etc.), YouTube și neapărat să te înscrii la scrisoare (http://eepurl.com/c7mmSH) pentru că cei mai fideli cititori ai miei o vor primi cadou.
Afla mai multe pe https://amintiridincopilariacomunista.blogspot.com/

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.